Istoria ceaiului

       Intr-o vreme demult trecuta, o frunza s-a asezat intr-un bol cu apa fierbinte. Din acel bol a gustat Sheng Nong, un imparat chinez care era nimeni altul decat fondatorul medicinii traditionale orientale. Placut impresionat de calitatile organoleptice ale infuziei a initiat consumul de ceai. Frunza ratacita in bolul imparatului era desprinsa de pe o ramura a copacului ce poarta numele de Camellia Sinensis varietatea Sinensis.

       Prima ceasca de ceai a fost savurata in urma cu aproximativ 5000 ani in China. In scurt timp, ceaiul este integrat in cultura chineza. Se scrie primul tratat despre ritualul ceaiului Cha Jing – Obiceiurile ceaiului, apar accesorii pentru prepararea ceaiului de mare rafinament si ceainarii care sunt oaze de liniste si binefacere.  

       Cateva frunze de ceai si seminte pleaca in Japonia impreuna cu Gyoki, un calugar budist.  Planta Camellia Sinensis ajunge in 49 de gradini ale templelor iar in secolul al XIII-lea un preot Zen creaza Ceremonia  Ceaiului (Cha-no-yu).

       In secolul al XVI-lea, portughezii sunt cei care aduc primele frunze de ceai in Europa. Pe Drumul Matasii, impreuna cu mirodeniile, frunzele de ceai calatoresc spre Europa cu mare dificultate. Olandezii sunt primii care descopera placerea de a savura ceaiul si o camera din casele lor devine camera ceaiului. 

       In Rusia, in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, atamanii cazaci Ivan Petrov si Burnas Ialasev, aduc primele informatii despre ceai la Moscova ca urmare a calatoriei in China. Insa ceaiul a fost folosit pentru prima oara in Rusia de catre siberieni cu mult inainte de a fi cunoscut in Europa. Ceaiul pleaca din Mongolia si patrunde treptat, treptat in obiceiurile zilnice, initial cu scop terapeutic. In timpul domniei sale, Aleksei Mihailovici este tratat cu succes de o boala de stomac cu esenta de ceai. Tarii primesc in dar de la ambasadorii Chinei ceai, ca semn de pretuire. Din 1618, ceaiului ii sunt necesari aproape 200 de ani pentru a deveni un obicei. Tarina Ecaterina era mare iubitoare de ceai si introduce ceaiul in obiceiurile vremii.

       In Anglia, mariajul printesei Ecaterina de Braganza cu Charles al II-lea, rege al Angliei, Scotiei si Irlandei, este urmat de noi obiceiuri la Curtea Regala si astfel ajunge ceaiul in cestile elitei britanice.

       In jurul anului 1650 ceaiului cucereste britanicii, se deschide prima ceainarie la Oxford si in 1652 la Londra. Peste 2000 de ceainarii atrag, in 1683, clientii dornici de noutati. Intersectia temporala a istoriei jurnalismului cu istoria ceaiului  are c punct tempral anul 1734 prin intermediul Listei lui Llyod, primul jurnal care mai apare si astazi. Llyod este proprietarul unei ceainarii care pentru a satisface apetitul clientilor pentru noutati aseaza stirile pe foi: news papers .

       Ceaiul de la ora cinci dupa-amiaza este introdus ca obicei de catre Ducesa de Bedford. Servirea ceaiului in portelanuri de China este un rafinament aristocratic iar momentul ceaiului de la ora cinci devine un moment de socializare indragit de britanici.

       Anglia, insetata de ceai, initiaza primele culturi de Camellia Sinensis varietatea Sinensis, in India, dar rezultatele sunt nesatisfacatoare. Se descopera Camellia Sinensis varietatea Assamica in 1820, apoi apar primele gradini de ceai in Darjeeling (Nodrul Indiei) si in Assam (Nord Estul Indiei) .

       Ceaiul ajunge in Persia (Iranul de astazi) din India si intr-o perioada scurta de timp devine bautura traditionala. In nordul Iranului apar culturi de ceai si milioane de persoane muncesc pe aceste plantatii. Iranienii beau ceaiul fara nici un adaos dar au un obicei unic in lume: pun un cub de zahar in gura inainte de a consuma ceaiul si astfel se modifica perceptia gustativa a infuziei.

       Calatoria ceaiului spre America este intermediata de olandezii care transporta ceaiul in New Amsterdam (acesta devine New York).  Revolutia americana si comertul de ceai sunt in sintonie istorica.  Numeroase centre comerciale apar in Boston, New York si Philadelphia, piata de desfacere pentru ceai devine semnificativa iar Anglia decide sa mareasca taxele in colonii.  Colonistii, ca reactie, incep sa importe ceai numai de la olandezi, astfel incat profitul companiei “John Company”, care importa ceaiul, scade vertiginos. Se fac fuziuni cu companiile Indiilor de Est, Coroana Britanica intervine, apar tensiuni si conflicte in mediul civil si nu numai.  Conflictul devine manifest in 16 decembrie 1773 cand mai multe cufere cu ceai au fost varsate in mare, acest moment fiind cunoscut ca Boston Tea  Party  –  Partida de ceai de la Boston .

       Un alt moment important pentru istoria ceaiului este inventarea pliculetului de ceai, in 1904 de catre Thomas Sullivan.

       Frunzele de ceai ajung sa calatoreasca pe toate continentele, sunt asimilate in culturi diferite, in moduri de preparare diferite, in forma pura sau in diverse combinatii pentru a se obtine un gust cat mai placut.

       In prezent, cei mai mari producatori de ceai sunt China, India, Kenya, Sri Lanka si Turcia, productia mondiala fiind estimata la 4,5 milioane de tone.

       La nivel mondial, ceaiul este cea mai consumata bautura dupa apa. In Irlanda este cel mai mare consum de ceai, fiecare irlandez, in fiecare zi savureaza 4 cani de ceai. In Iran pe fiecare strada este o casa de ceai. In India, ceaiul se bea la micul dejun si la cina.

       Ceaiul se savureaza in societate sau in intimitate, la o simpla masa sau la serate extravagante, la o intalnire de business sau in cadrul unui ritual. Ritual sau remediu, ceaiul este un bun motiv pentru socializare sau pentru relaxare.

       „Putine momente in viata unui om sunt mai agreabile decat cele dedicate ceremoniei cunoscuta sub numele de ceaiul de dupa amiaza” Henry James.