Ceaiul negru

      In secolul al XV-lea ceaiul negru ajunge si in Europa – in Marea Britanie, dar pana in secolul al XIX-lea a stat in asteptarea recunoasterii europenilor care apreciau in acea vreme mai mult ceaiul verde.

      Ceaiul negru are in compozitie aminoacizi, vitaminele A, C, E, B1 si B2, mineralele potasiu,  fosfor, iod, fluor, uleiuri volatile si are cel mai ridicat procent de cofeina dintre toate ceaiurile derivate din frunzele Camelliei Sinensis. Varietatea Assamica a fost mult timp utilizata doar pentru prepararea ceaiului negru, insa in prezent este o sursa si pentru ceaiurile verzi.

      Ceaiul negru chinezesc cel mai apreciat este Lapsang Souchong, provine din provincia Fujian si este uscat in fumul unor ace de pin, infuzia are o nota olfactiva puternica asemanatoare  notei olfactive ce  o emana focul de tabara.

      Varietatile Keemun si Dian Hong sunt apreciate pentru gustul catifelat, dulceag, cu note olfactive echilibrate de pin,  flori si fructe.            Varietatile de ceai negru de origine indiana sunt ceaiuri ce provin de la varietatea Assam, intra in amestecuri ce poarta numele de English Breakfast, Irish Breakfast si Scottish Breakfast si sunt ceaiuri puternic aromate, cu gust de malt. Ceaiul Darjeeling, Nilgiri si Ceylon au gust variabil in functie de regiunea de cultura, culoarea infuziei variaza de la auriu la rosiatic, sunt astringente si au caracter floral cu nuante olfactive fructate.

      Ceaiul negru este mai cunoscut in amestecuri decat in forma lui pura in intreaga Europa, ceaiurile uscate in fum sunt populare in Rusia si China (Russian Caravan si Lapsang Souchong).

      Infuzia se prepara la 90 -100 grade Celsius, timpul de infuzare este de 5-10 minute, dar fiecare ceai are modul lui de preparare . In parti egale cu laptele de migdale poate fi deliciul zilelor reci de iarna. Ceaiul negru este un ceai recomandat in sezonul rece pentru proprietatile sale revigorante.